Daca cineva ar cobori in momentul acesta de pe Luna, probabil ca tot ar fi uluit de felul cum acest "popor de bugetari" incearca pana la limita indicibilului sa-si fenteze propriul destin. Nu am cunoscut obraznicie mai mare decat pretentiile de fiecare zi ale acestei categorii sociale, cei care au ales sa fie angajati la stat, ca in vreme de criza sa-si poata pastra (chiar daca tara se duce pe rapa) imensele privilegii pe care, din cauza populismului desantat al tuturor politicienilor, le-au obtinut de-a lungul timpului.
IncepAnd cu salariile mArite de multe ori "pe sest" si incheind cu "prima de porc", sau prima "de concediu", acesti oameni care au mostenit din vremurile comuniste obiceiul de a "rupe usa" biroului cu douazeci de minute inainte de terminarea programului
, cei care obisnuiesc sa-si faca cumparaturile in timpul serviciului, sa-si duca si sa-si ia copiii de la scoala/gradinita si care maresc schemele de personal cu nepoti, fiice, matusi si alte neamuri, acesti "smecheri" condusi de si mai obraznice sulfe create de tranzitie - sefii de sindicate par a nici nu fi auzit de criza care se anunta din ce in ce mai apriga. Se vorbeste de un "al doilea val" al recesiunii, iar sindicalistii se gandesc la proteste de strada si nu par a sti nici macar faptul ca in toata lumea bugetarii au salarii mici, si ca singurul atu este siguranta, in timp, a postului.
Am citit undeva un fel de studiu comparativ in legatura cu expresiile in care se exprima, la alte popoare, mentalitatea legata de obtinerea banilor din munca. Astfel, la germani, o natiune in care valoarea banului si a muncii este de maxima importanta, individul trebuie sa merite banii pe care ii ia - Geld verdienen, in Ungaria, care mosteneste miscarea migratiilor banii "se cauta" - penzt keresni, iar la englezii cu simt practic banii "se fac" - to make money. Numai la noi, ca si la francezi (dar, vai, cat de diferit, totusi), banii "se castiga
". Comentariul la acest "excurs" european - pe care il redau mai jos arata, daca mai e nevoie, ca de fapt, majoritatea acestui popor de bugetari (chiar si cei mai tineri!) traieste inca intr-o mentalitate care nu a depasit decat vag anii 1989-90. Faptul ca bugetarului roman i se pare normal sa "castige" bani multi, oricare ar fi situatia tarii, fara sa se gandeasca niciun moment daca ii merita sau nu, faptul ca se asteapta ca acesti bani sa "pice din cer", sub presiunea sindicalistilor, a grevelor sau a blocarii soselelor si cailor ferate, si nu in urma eforturilor unei munci sustinute si necesare, nu face altceva decat sa ne arate cat de departe am ajuns in a ne supraaprecia ca popor si, mai ales, sa avem viziune infricosatoare a spectrului mentalitatii comuniste, care nu ne-a parasit decat intr-o foarte mica proportie.
Marile averi s-au fAcut pe baza tranzactionarii resurselor tarii, sectorul de stat a ramas, asa ca si in timpul lui Ceausescu, o "vaca buna
de muls" pentru un numar impresionant de indivizi; concursurile pentru angajari au fost dintotdeauna niste simulacre, menite sa "sature" clientii politici, sau rudele potentatilor zilei, de la nivelul ministerelor, pana la cel din urma mecanic de intretinere angajat "pe pile" in orice institutie bugetara. Vorbim despre Europa, despre schimbarea mentalitatilor, despre concurenta si competitie intr-o tara in care majoritatea o formeaza oameni care vor sa traiasca (bine!) pe spatele altora si vor ca statul sa se ingrijeasca, cu orice pret
ca viata lor sa fie senina, fara sacrificii. Oare unde am mai auzit noi de un astfel de deziderat?
