Recunosc că nu m-am gândit, când am pledat în acest colţ de pagină pentru înfiinţarea unui minister al sportului, la profilul deţinătorului portofoliului.
Nu mi-am pus, cu alte cuvinte, întrebarea ce se cade să fie un bun
ministru, un administrator, un jurist, un specialist, un om politic. Răspunsul nu e uşor de dat, fiind evident că e practic imposibil ca un candidat să îmbine aceste însuşiri. Păţania recentă a ministrului român de resort arată ce greu e să controlezi bugetul instituţiei dacă nu eşti cât de cât în (care?) temă. (Las la o parte felul cum a crezut de cuviinţă ministrul să răspundă observaţiilor presei.)
În Franţa, cu ocazia unei remanieri, nu de mult, a fost numită secretar de stat la Sport tot o doamnă, care răspunsese până atunci de Drepturile Omului, germanistă de profesie, înlocuindu-l pe un om de sport. Acesta părea omul potrivit la locul potrivit. Ceea ce nu s-ar putea spune despre înlocuitoarea lui, care şi-a început mandatul cu o gafă. L-a confundat pe celebrul Jesse Owens, cvadruplu medaliat la J.O. de la Berlin din 1936, cu sprinterii afroamericani care au protestat la adresa discriminării, la J.O. din Mexic, 1968, ridicând un pumn înmănuşat în negru. Drepturile Omului rămânând specialitatea ministresei, presa franceză n-a iertat-o.
Ministresa s-a apărat mai bine decât a făcut-o a noastră, declarând că ea este om politic, nu om de sport. De fapt, a spus că e femeie politică. Probabil din corectitudine politică. Aşadar, ce ar trebui să fie un ministru? Răspunsul cel mai simplu
este că trebuie să fie ministru. După părerea mea, există o asemenea meserie. Sau ar trebui să existe. Nu împărtăşesc convingerea unora că nu poţi guverna dacă nu eşti manager. Şi nu cred că trebuie să-i pretinzi unui ministru să se priceapă la toate. E de ajuns să aibă inteligenţă, bun-simţ (şi politic) şi onestitatea de a admite că nu se pricepe la toate.
