Astra Sport Bets

Astra Sport Bets - Pariuri Sportive de calitate

Bet365

Norocosii vor avea parte de trei probe la BAC abia din 2011

Reducerea probelor depinde de pofta de munca a parlamentarilor

Zvonul Bacalaureatului la trei materii din 2008 i-a pus pe jar pe elevii din licee. Proiectul se afla insa doar in stadiul de dezbatere si consultari, urmand ca acesta sa treaca prin Parlament.
Daca s-ar legifera acum, primii care vor beneficia de acest tip de Bacalaureat vor fi cei din promotia lui 2011.

Elevii claselor IX-XI au auzit ca Ministerul Educatiei pregateste modificarea Metodologiei de desfasurare si organizare a examenului de Bacalaureat si ca în 2008 va fi sustinuta prima sesiune cu probe date doar la trei discipline. „Într-adevar exista un proiect în acest sens, însa el se afla în stadiul de dezbatere si consultari. Este un pachet mai mare de legi, unele dintre ele destul de sensibile, si cu greu se va putea statuta noua versiune de Bacalaureat propusa. În viziunea noastra, acest examen de final de ciclu trebuie aliniat la standardele europene. Drept urmare, am propus, chiar prin proiectul Legii invatamântului preuniversitar ca Bacalaureatul sa se dea doar la probele comune, adica la Limba Româna, la limba straina de circulatie internationala si la Limba materna. Cea de-a doua componenta a structurii de examen tine de proba de la disciplina de profil, care se va stabili prin Ordin de ministru. Daca baza legislativa se clarifica pâna la 31 august 2007, potrivit planificarii, atunci cei care vor sustine Bacalaureatul la trei discipline plus
limba materna vor fi elevii care intra din toamna în clasa a IX-a“, ne-a declarat secretarul de stat cu învatamântul preuniversitar, Dumitru Matei. Altfel spus, prima sesiune cu noua formula de Bacalaureat va fi organizata în anul 2011.

Doar doua probe scrise si alte doua orale
Potrivit proiectului Legii invatamântului Preuniversitar, „act legislativ despre care cred ca nu va fi promulgat anul acesta“, asa cum ne-a declarat Dumitru Matei, se mentioneaza la articolul 31, alin 4 si 5: „Examenul de Bacalaureat consta în sustinerea a doua, respectiv trei probe comune si a altor probe specifice diferentiate, în functie de filiera, profil si specializare“. În continuare, detaliat, aflam ca probele comune sunt: „a) Limba si literatura româna, scris si oral; b) una din limbile moderne de circulatie internationala studiate în liceu, oral (engleza, franceza, italiana, spaniola, germana, n.r.); c) limba si literatura materna, scris si oral, pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limba a minoritatilor nationale“. Apoi, la aliniatul 6, s-a propus ca a treia proba, respectiv a patra pentru minoritati sa se dea la o disciplina de specialitate, stabilita de catre Ministerul Educatiei si anuntata elevilor la începutul primei clase de liceu. Aceasta proba ar urma sa fie una scrisa. În privinta viitoarei formule de Bacalaureat, dezbaterile si consultarile se învârt în jurul cozii. Parerile sunt contradictorii, deoarece o mare parte dintre specialisti sunt de parere ca proba de la limba straina sa fie si oral, si scris. În schimb, mai multi elevi intervievati sunt de parere ca aceasta proba sa se dea numai oral.

Blog Archive

Scoruri Rugbi: Norocosii vor avea parte de trei probe la BAC abia din 2011
Scoruri Rugbi: Norocosii vor avea parte de trei probe la BAC abia din 2011
Scoruri Rugbi: Norocosii vor avea parte de trei probe la BAC abia din 2011
Scoruri Rugbi: Norocosii vor avea parte de trei probe la BAC abia din 2011