Uniunea Europeana ne-a spus in fata ca nu avem o economie de piata functionala. Nu avem, intr-adevar, dar o vom face. Termenul: 2005, inceputul anului. Daca vrem ca in ianuarie 2007 sa fim in Piata Comuna.
Ce aniversam, asadar? Desigur, treisprezece ani de eforturi pentru constru
ctia economiei de piata. Mai intai a fost ideea: un stat de tip nou, care sa incurajeze si sa stimuleze competitia in munca, libera initiativa, asumarea riscului. Si sa descurajeze chiulul, delasarea si inselaciunile. Au urmat legile. Noua Constitutie, aparuta in '91, stipula expres: "Economia Romaniei este economie de piata". Cu acest text de lege, ca stindard, a inceput batalia pentru ca statul sa cedeze locul pietei. Asta insemna ca statul sa lase in seama pietei impartirea resurselor, inclusiv a banilor, organizarea productiei si repartizarea profitului. In schimb, sa se ocupe bine de treburile lui: ocrotirea sanatatii, invatamantului, administrarea domeniilor publice.
Nu era nicidecum vorba de o diminuare a rolului statului. Dimpotriva, rolul statului urma sa creasca. Eliberat de organizarea economiei, se putea ocupa de intarirea legalitatii.
Era un lucru sigur ca noi nu vom ajunge la bunastare pana cand nu vom avea o economie de piata care sa functioneze bine. Nu era simplu de parcurs acest drum. Noi voiam, toti, economie de piata, dar nu ne despartea de "cazanul comun".
In toti acesti ani, de dupa 1989, prea mult din ce s-a produs a mers la "cazanul comun"; prea mare a ramas partea ce se imparte tuturor, asa ca din produsul national o parte prea mica e folosita pentru a stimula atractiv munca eficienta, competenta
Venise timpul sa pornim spre capitalism. Spre libera stabilire a preturilor pe piata, libera proprietate asupra mijloacelor de productie si libera initiativa economica, intr-un climat competitional. Numai pe astfel de piloni se poate cladi edificiul libertatii si bunastarii, imposibil insa de infaptuit fara acceptarea rigorilor economiei de piata. Daca una din aceste trasaturi e data la o parte, constructia se naruie.
Noi voiam economie de piata. Un lucru insa l-am inteles greu: ca trebuie sa acceptam si legile pietei. Iar marea lege a pietei este concurenta. Lumea, pana in prezent, nu a cunoscut un model mai eficient decat competitivitatea. Alte modele au adus ineficienta, risipa de resurse, saracie.
Desi Romania a trecut decisiv la adevarul preturilor, dobanzilor, ratelor de schimb si a fost lansata o provocare in directia adevarului costurilor de prodctie, in economia romaneasca domina inca un sistem conjunctural, orientat in mare masura cu spatele la piata. Un sistem marcat de sloganul: "Merge si asa !". Adica sa muncesti la intamplare. Aceasta obisnuinta, de care acum unei bune parti a societatii ii vine greu sa se desparta, intretine iluzia paternalismului statal, sub a carui manta uzata cloceste iluzia ca se afla in siguranta. Iluzia cea mai grava si cea mai periculoasa.
Adeseori am ajuns sa confundam efectul cu cauza. Fiindca atat veniturile, cat si preturile nu sunt decat instrumente cu care se ia temperatura in economie. Ambele termometre masoara efecte: veniturile indica pana la ce cote se poate urca plata muncii; in acelasi timp, preturile arata valoarea pe care pietele o recunosc rezultatelor muncii, fie ele bunuri economice, fie servicii. Din acest raport lipseste tocmai baza: munca insasi. Asa cum este in realitate: bine sau rau organizata. Veniturile vor face fata preturilor numai atunci cand vor fi rodul unei munci competitive, orientata cu fata spre piata.
Societatea romaneasca nu va fi mai bogata pana cand economia noastra nu se va sprijini pe trei importanti stalpi de sustinere: 1) o expansiune semnificativa a productiei, cu deosebire in sectoarele cu deschidere spre pietele interne si externe; 2) capacitatea de a realiza valori adaugate nu din cresteri cantitative, ci din surplusuri de competitivitate; 3) o eficienta rezultata din scaderea costurilor de productie si cresterea cifrelor de afaceri.
Fortarea cresterii veniturilor intr-o economie nestructurate ar fi o eroare. Intr-o economie in care marile mize nu sunt productivitatea, competitivitatea si eficienta, ci dezvoltarea extensiva, supraefortul de a remunera mai consistent munca ar zdruncina si mai tare potentialul de profit.
Restructurarea inseamna insa intoarcerea economi i cu fata catre piata. In totalitate si nu pe part
