Recunosc că nu m-am gândit, când am pledat în acest colţ de pagină pentru înfiinţarea unui minister al sportului, la profilul deţinătorului portofoliului.
Nu mi-am pus, cu alte cuvinte, întrebarea ce se cade să fie un bun
ministru, un administrator, un jurist, un specialist, un om politic. Răspunsul nu e uşor de dat, fiind evident că e practic imposibil ca un candidat să îmbine aceste însuşiri. Păţania recentă a ministrului român de resort arată ce greu e să controlezi bugetul instituţiei dacă nu eşti cât de cât în (care?) temă. (Las la o parte felul cum a crezut de cuviinţă ministrul să răspundă observaţiilor presei.)
În Franţa, cu ocazia unei remanieri, nu de mult, a fost numită secretar de stat la Sport tot o doamnă, care răspunsese până atunci de Drepturile Omului, germanistă de profesie, înlocuindu-l pe un om de sport. Acesta părea omul potrivit la locul potrivit. Ceea ce nu s-ar putea spune despre înlocuitoarea lui, care şi-a început mandatul cu o gafă. L-a confundat pe celebrul Jesse Owens, cvadruplu medaliat la J.O. de la Berlin din 1936, cu sprinterii afroamericani care au protestat la adresa discriminării, la J.O. din Mexic, 1968, ridicând un pumn înmănuşat în negru. Drepturile Omului rămânând specialitatea ministresei, presa franceză n-a iertat-o.
Ministresa s-a apărat mai bine decât a făcut-o a noastră, declarând că ea este om politic, nu om de sport. De fapt, a spus că e femeie politică. Probabil din corectitudine politică. Aşadar, ce ar trebui să fie un ministru? Răspunsul cel mai simplu
este că trebuie să fie ministru. După părerea mea, există o asemenea meserie. Sau ar trebui să existe. Nu împărtăşesc convingerea unora că nu poţi guverna dacă nu eşti manager. Şi nu cred că trebuie să-i pretinzi unui ministru să se priceapă la toate. E de ajuns să aibă inteligenţă, bun-simţ (şi politic) şi onestitatea de a admite că nu se pricepe la toate.
Doua sute de copii saraci din judetul Timis, unii dintre ei cu rezultate foarte bune
la invatatura, trebuiau sa plece in aceasta vara la mare, intr-o tabara platita de stat. In locul lor, Directia Judeteana pentru Tineret si Sport, condusa de un director PDL si un adjunct de la PSD, a trimis in vacanta alti elevi, alesi dupa criterii politice – copiii activistilor de partid din colegiul unui deputat PDL. Chiar prefectul judetului a recunoscut, in cele din urma, ca in taberele scolare au plecat, in mare parte, alti elevi decat cei care ar fi meritat. Aceasta stire a trecut aproape neobservata saptamana trecuta, desi intr-o lume normala ar fi trebuit sa produca un scandal-monstru. Nedreptatea care li s-a facut acelor copii s-a pierdut printre alte subiecte – evident, mult mai importante pentru natiune –, cum ar fi injuraturile dintre membrii coalitiei de la guvernare, candidatura lui Basescu la prezidentialele din toamna sau framantarile de orgoliu ale lui Mircea Geoana.
In plus, nu trebuie sa fim geniali ca sa realizam ca cei vinovati nu vor pati absolut nimic, in conditiile in care acestia beneficiaza de sustinerea partidelor aflate la putere. Obisnuiti cu nedreptatile din ultimii 20 de ani si cu tunurile date in averea publica de oameni cu pile politice la nivel inalt, suntem tentati sa trecem usor peste cazuri cum este cel de la Timisoara
. Pe langa Monica Ridzi, sefa lor de la Ministerul Tineretului si Sportului – ca sa dam doar cel mai recent exemplu –, cei care au masluit listele cu elevii trimisi in tabere par niste bieti smecherasi dintr-o institutie de stat, prinsi la prima invarteala cu banul public. Privita din alt punct de vedere insa, cel al moralitatii oamenilor aflati, intr-o perioada sau alta, cu painea si cutitul guvernarii in mana, fapta lor este de-a dreptul mizerabila.
Preluarea puterii reprezinta, fara indoiala, cel mai bun prilej pentru oamenii politici sa obtina avantaje materiale, de la incheierea, prin firmele
proprii, a unor contracte avantajoase cu statul pana la lefurile grase primite in functiile publice. Nici un partid dintre cele care s-au succedat pana acum la putere nu a facut exceptie de la aceasta regula, chiar daca, pe rand, atunci cand s-a aflat in opozitie, au strigat in gura mare ca se leapada de astfel de practici. Exista totusi lucruri care pur si simplu nu se fac, din bun-simt, din onoare, dintr-o minima decenta. Exista lucruri pe care nici macar gainarii de drept comun nu le fac. Va amintiti probabil o stire de anul trecut despre niste hoti din Brasov care i-au furat din fata casei scuterul unei femei cu handicap locomotor. Dupa ce povestea a aparut intr-un ziar local, prilej cu care s-a aflat si despre problemele de sanatate
ale femeii, autorii s-au intors la locul faptei si i-au restituit victimei vehiculul.
Probabil hotii au considerat ca este chiar si sub demnitatea lor sa lase un infirm fara singurul mijloc de deplasare pe care-l are. Exemplul de mai sus arata ca, indiferent cat ar fi de infometati sau pur si simplu inraiti, oamenii ezita sau chiar renunta sa loveasca in semenii lor aflati in situatii defavorabile. S-ar putea spune, in gluma, evident, ca exista chiar un "cod al onoarei" printre hoti si escroci. Un cod similar de conduita ar trebui sa functioneze si in viata
publica din Romania. Oamenii politici sa se limiteze la a-si imparti functiile bine platite si contractele de capusare a societatilor de stat, pentru ca, oricum, nu-i poate impiedica nimeni, indiferent cat de mare ar fi scandalul facut de presa sau de societatea civila. Sa-i sara totusi de la "ciolaniada" pe invalizi, batrani si copii. E prea mult chiar si pentru stomacul romanilor, desi s-a obisnuit in ultimii 20 de ani sa digere numai mizerii.
la invatatura, trebuiau sa plece in aceasta vara la mare, intr-o tabara platita de stat. In locul lor, Directia Judeteana pentru Tineret si Sport, condusa de un director PDL si un adjunct de la PSD, a trimis in vacanta alti elevi, alesi dupa criterii politice – copiii activistilor de partid din colegiul unui deputat PDL. Chiar prefectul judetului a recunoscut, in cele din urma, ca in taberele scolare au plecat, in mare parte, alti elevi decat cei care ar fi meritat. Aceasta stire a trecut aproape neobservata saptamana trecuta, desi intr-o lume normala ar fi trebuit sa produca un scandal-monstru. Nedreptatea care li s-a facut acelor copii s-a pierdut printre alte subiecte – evident, mult mai importante pentru natiune –, cum ar fi injuraturile dintre membrii coalitiei de la guvernare, candidatura lui Basescu la prezidentialele din toamna sau framantarile de orgoliu ale lui Mircea Geoana.
In plus, nu trebuie sa fim geniali ca sa realizam ca cei vinovati nu vor pati absolut nimic, in conditiile in care acestia beneficiaza de sustinerea partidelor aflate la putere. Obisnuiti cu nedreptatile din ultimii 20 de ani si cu tunurile date in averea publica de oameni cu pile politice la nivel inalt, suntem tentati sa trecem usor peste cazuri cum este cel de la Timisoara
. Pe langa Monica Ridzi, sefa lor de la Ministerul Tineretului si Sportului – ca sa dam doar cel mai recent exemplu –, cei care au masluit listele cu elevii trimisi in tabere par niste bieti smecherasi dintr-o institutie de stat, prinsi la prima invarteala cu banul public. Privita din alt punct de vedere insa, cel al moralitatii oamenilor aflati, intr-o perioada sau alta, cu painea si cutitul guvernarii in mana, fapta lor este de-a dreptul mizerabila.
Preluarea puterii reprezinta, fara indoiala, cel mai bun prilej pentru oamenii politici sa obtina avantaje materiale, de la incheierea, prin firmele
proprii, a unor contracte avantajoase cu statul pana la lefurile grase primite in functiile publice. Nici un partid dintre cele care s-au succedat pana acum la putere nu a facut exceptie de la aceasta regula, chiar daca, pe rand, atunci cand s-a aflat in opozitie, au strigat in gura mare ca se leapada de astfel de practici. Exista totusi lucruri care pur si simplu nu se fac, din bun-simt, din onoare, dintr-o minima decenta. Exista lucruri pe care nici macar gainarii de drept comun nu le fac. Va amintiti probabil o stire de anul trecut despre niste hoti din Brasov care i-au furat din fata casei scuterul unei femei cu handicap locomotor. Dupa ce povestea a aparut intr-un ziar local, prilej cu care s-a aflat si despre problemele de sanatate
ale femeii, autorii s-au intors la locul faptei si i-au restituit victimei vehiculul.
Probabil hotii au considerat ca este chiar si sub demnitatea lor sa lase un infirm fara singurul mijloc de deplasare pe care-l are. Exemplul de mai sus arata ca, indiferent cat ar fi de infometati sau pur si simplu inraiti, oamenii ezita sau chiar renunta sa loveasca in semenii lor aflati in situatii defavorabile. S-ar putea spune, in gluma, evident, ca exista chiar un "cod al onoarei" printre hoti si escroci. Un cod similar de conduita ar trebui sa functioneze si in viata
publica din Romania. Oamenii politici sa se limiteze la a-si imparti functiile bine platite si contractele de capusare a societatilor de stat, pentru ca, oricum, nu-i poate impiedica nimeni, indiferent cat de mare ar fi scandalul facut de presa sau de societatea civila. Sa-i sara totusi de la "ciolaniada" pe invalizi, batrani si copii. E prea mult chiar si pentru stomacul romanilor, desi s-a obisnuit in ultimii 20 de ani sa digere numai mizerii.
De ceva vreme, Mircea Geoană s-a cam dat la fund. După hiperinflaţia de declaraţii şi vizite în teritoriu din ultimele luni, şeful pesediştilor a adoptat poziţia Crinului. Înţeleg că pletele delicate ale lui Crin Antonescu suferă la întâlnirile directe
cu vulgul alegător, dar Mircea Geoană se dădea odată bărbat adevărat. Acum a ajuns să-şi anuleze o vizită electorală din cauza ploii. Păi dacă se teme de-o ploaie, ce va face când va ajunge la toamnă în confruntarea directă cu Băsescu?
Schimbarea
de atitudine a lui Mircea Geoană nu este nici nouă şi nici surprinzătoare pentru PSD. Un observator constant
al partidului cu trei trandafiri a remarcat că niciun lider cu greutate, nici măcar Vanghelie, specialistul în „goagăl“, nu mai recită atât de des poezia cu victoria lui Mircea Geoană la alegerile prezidenţiale.
cu vulgul alegător, dar Mircea Geoană se dădea odată bărbat adevărat. Acum a ajuns să-şi anuleze o vizită electorală din cauza ploii. Păi dacă se teme de-o ploaie, ce va face când va ajunge la toamnă în confruntarea directă cu Băsescu?
Schimbarea
de atitudine a lui Mircea Geoană nu este nici nouă şi nici surprinzătoare pentru PSD. Un observator constant
al partidului cu trei trandafiri a remarcat că niciun lider cu greutate, nici măcar Vanghelie, specialistul în „goagăl“, nu mai recită atât de des poezia cu victoria lui Mircea Geoană la alegerile prezidenţiale.
Ce exemplu minunat de solidaritate jurnalistica reprezinta reactia presei in cazul Ridzi! Dezvaluirile incepute de "Gazeta Sporturilor" in urma cu o luna au devenit rapid subiect principal pentru toata mass-media. Numeroase publicatii, televiziuni si site-uri de Internet nu s-au multumit doar sa citeze demersul "Gazetei" si s-au alaturat cu toata forta campaniei menite sa scoata la iveala toate dedesubturile afacerii prin care ministrul Tineretului si Sportului a transferat cateva sute de mii de euro din bani publici catre doua firme de apartament. A fost o exemplara dovada ca, atunci cand vrea, mass-media poate lasa orgoliile profesionale deoparte si poate face front comun pentru a demasca afacerile veroase si abuzurile demnitarilor.
Pentru a ajunge in situatia de a impinge un ministru in pragul demisiei pentru (cel putin!) neglijenta in gestionarea banului
public a fost nevoie insa nu doar de probele indubitabile prezentate de jurnalistii de investigatie, ci si de o masa critica de oprobriu public, la care au contribuit, aproape fara exceptie, toate articolele, comentariile, analizele, opiniile, scrise in ziare, difuzate pe canale de televiziune si la posturi de radio, afisate pe bloguri si site-urile de stiri. Societatea romaneasca a vorbit intr-un singur glas, pentru a sanctiona o ticalosie. si a obtinut o victorie. si daca, prin absurd, nu i se va impune sa demisioneze, acest scandal pune un mare semn de intrebare pe intreaga cariera politica a Monicai Iacob Ridzi.
Privind insa la cat de categoric s-a lipit verdictul "vinovat" de fruntea tinerei doamne ministru, la cat de transant a reusit mass-media sa desparta apele in acest caz, extragand cu precizie chirurgicala adevarul din tumora de minciuni, scuze si manipulari ministeriale, nu are cum sa nu te cuprinda tristetea la gandul ca, in alte sute de situatii similare sau chiar mult mai revoltatoare decat cea de la MTS, vocea societatii nu a reusit sa impuna triumful adevarului, al ratiunii si al bunului-simt.
De ce mass-media a reusit in cazul Ridzi si a esuat in cazurile altor demnitari? In primul rand, pentru ca nu a fost unita. Aparent, nu am fost uniti in convingeri. In timp ce majoritatea jurnalistilor au concluzionat fara ezitari ca in spatele concertelor organizate de Ziua Tineretului se ascunde o deturnare de fonduri, in cazul acuzatiilor care i-au fost aduse in trecut fostului ministru al Economiei Codrut seres, de exemplu, breasla a fost impartita si, oricum, mult mai rezervata. si asta, cu toate ca mai multe ziare publicasera documente cat se poate de relevante despre afacerile oneroase de sute de milioane de euro derulate in companiile
energetice din subordinea sa. Rezervati au fost multi jurnalisti, in special din televiziuni, cand au fost scoase la iveala pana si afacerile ministrilor Decebal Traian Remes (desi imaginile filmate de camera
ascunsa vorbeau mai mult decat o mie de hartii), Tudor Chiuariu, Zoltan Nagy, Paul Pacuraru, ca sa ne referim doar la cei din istoria recenta.
Atat de reticenti au fost multi dintre ei in a-i banui de ceva, incat nici macar dupa inceperea anchetarii lor oficiale nu i-au transformat in subiecte de talk-show. Iar daca mergem mai departe in trecut, ar trebui sa concluzionam ca aproape toate ziarele si televiziunile erau absolut convinse de inocenta premierului Adrian Nastase si a ministrilor sai, din moment ce, in perioada 2000-2004, in afara de trei publicatii, nimeni nu indraznea sa vada vreo scama pe reverul puterii.
Adevarul, de fapt, stiut de toata lumea, dar foarte rar rostit, este ca mass-media nu este unita in scopuri. In timp ce unii dintre cei care au inceput si au continuat investigatiile jurnalistice in afacerea Ridzi – Costinesti s-au remarcat si in trecut prin acuzarea consecventa a tuturor marilor afaceri de coruptie, multi dintre analistii, comentatorii, moderatorii de talk-showuri care au pus-o pe Ridzi la zidul infamiei au facut exact contrariul atunci cand a fost vorba de alti ministri.
Le-au luat apararea, incercand sa-si convinga audienta ca bietii demnitari sunt doar victime ale unor atacuri politice. Sunt afacerile lui seres, Remes, Chiuariu, Nagy, Pacuraru si ale altor cateva mii de smecheri care si-au bagat mana pana la cot in borcanul cu miere mai putin vinovate decat cele ale ministrului Ridzi? Nicidecum!
Diferenta de atitudine vine doar din jocurile politice ale patronilor. Azi, un ministru vinovat trebuie desfiintat; maine, un ministru la fel de vinovat va fi iertat. Depinde doar de cine pe cine si cat plateste! Implicit, pe cale ierarhica, avem jurnalisti care scriu si vorbesc pentru cetateni si jurnalisti care scriu si vorbesc pentru patronii lor. Povestile de succes ale mass-media sunt cele in care interesele celor doua categorii ajung sa coincida. Cat de des se intampla asta? Foarte rar, iar punctul de intalnire nu este dictat de principii, ci de circumstantele platii unor facturi.
Pentru suma potrivita, un mogul le poate permite angajatilor sa dea o mana de ajutor justitiarilor veritabili pentru a se atinge acea masa critica de oprobriu public care poate determina pedepsirea sau macar scoaterea din scena a vinovatilor. Nu o primeste, lasa cainele de paza al societatii sa urle singur la Luna! Cat de departe ar fi fost Romania daca mass-media, in intregul ei, ar fi raspuns fiecarei aberatii si ilegalitati comise de clasa politica cu aceeasi intransigenta si acelasi curaj cu care o sanctioneaza astazi, meritat, pe Monica Iacob Ridzi!
Pentru a ajunge in situatia de a impinge un ministru in pragul demisiei pentru (cel putin!) neglijenta in gestionarea banului
public a fost nevoie insa nu doar de probele indubitabile prezentate de jurnalistii de investigatie, ci si de o masa critica de oprobriu public, la care au contribuit, aproape fara exceptie, toate articolele, comentariile, analizele, opiniile, scrise in ziare, difuzate pe canale de televiziune si la posturi de radio, afisate pe bloguri si site-urile de stiri. Societatea romaneasca a vorbit intr-un singur glas, pentru a sanctiona o ticalosie. si a obtinut o victorie. si daca, prin absurd, nu i se va impune sa demisioneze, acest scandal pune un mare semn de intrebare pe intreaga cariera politica a Monicai Iacob Ridzi.
Privind insa la cat de categoric s-a lipit verdictul "vinovat" de fruntea tinerei doamne ministru, la cat de transant a reusit mass-media sa desparta apele in acest caz, extragand cu precizie chirurgicala adevarul din tumora de minciuni, scuze si manipulari ministeriale, nu are cum sa nu te cuprinda tristetea la gandul ca, in alte sute de situatii similare sau chiar mult mai revoltatoare decat cea de la MTS, vocea societatii nu a reusit sa impuna triumful adevarului, al ratiunii si al bunului-simt.
De ce mass-media a reusit in cazul Ridzi si a esuat in cazurile altor demnitari? In primul rand, pentru ca nu a fost unita. Aparent, nu am fost uniti in convingeri. In timp ce majoritatea jurnalistilor au concluzionat fara ezitari ca in spatele concertelor organizate de Ziua Tineretului se ascunde o deturnare de fonduri, in cazul acuzatiilor care i-au fost aduse in trecut fostului ministru al Economiei Codrut seres, de exemplu, breasla a fost impartita si, oricum, mult mai rezervata. si asta, cu toate ca mai multe ziare publicasera documente cat se poate de relevante despre afacerile oneroase de sute de milioane de euro derulate in companiile
energetice din subordinea sa. Rezervati au fost multi jurnalisti, in special din televiziuni, cand au fost scoase la iveala pana si afacerile ministrilor Decebal Traian Remes (desi imaginile filmate de camera
ascunsa vorbeau mai mult decat o mie de hartii), Tudor Chiuariu, Zoltan Nagy, Paul Pacuraru, ca sa ne referim doar la cei din istoria recenta.
Atat de reticenti au fost multi dintre ei in a-i banui de ceva, incat nici macar dupa inceperea anchetarii lor oficiale nu i-au transformat in subiecte de talk-show. Iar daca mergem mai departe in trecut, ar trebui sa concluzionam ca aproape toate ziarele si televiziunile erau absolut convinse de inocenta premierului Adrian Nastase si a ministrilor sai, din moment ce, in perioada 2000-2004, in afara de trei publicatii, nimeni nu indraznea sa vada vreo scama pe reverul puterii.
Adevarul, de fapt, stiut de toata lumea, dar foarte rar rostit, este ca mass-media nu este unita in scopuri. In timp ce unii dintre cei care au inceput si au continuat investigatiile jurnalistice in afacerea Ridzi – Costinesti s-au remarcat si in trecut prin acuzarea consecventa a tuturor marilor afaceri de coruptie, multi dintre analistii, comentatorii, moderatorii de talk-showuri care au pus-o pe Ridzi la zidul infamiei au facut exact contrariul atunci cand a fost vorba de alti ministri.
Le-au luat apararea, incercand sa-si convinga audienta ca bietii demnitari sunt doar victime ale unor atacuri politice. Sunt afacerile lui seres, Remes, Chiuariu, Nagy, Pacuraru si ale altor cateva mii de smecheri care si-au bagat mana pana la cot in borcanul cu miere mai putin vinovate decat cele ale ministrului Ridzi? Nicidecum!
Diferenta de atitudine vine doar din jocurile politice ale patronilor. Azi, un ministru vinovat trebuie desfiintat; maine, un ministru la fel de vinovat va fi iertat. Depinde doar de cine pe cine si cat plateste! Implicit, pe cale ierarhica, avem jurnalisti care scriu si vorbesc pentru cetateni si jurnalisti care scriu si vorbesc pentru patronii lor. Povestile de succes ale mass-media sunt cele in care interesele celor doua categorii ajung sa coincida. Cat de des se intampla asta? Foarte rar, iar punctul de intalnire nu este dictat de principii, ci de circumstantele platii unor facturi.
Pentru suma potrivita, un mogul le poate permite angajatilor sa dea o mana de ajutor justitiarilor veritabili pentru a se atinge acea masa critica de oprobriu public care poate determina pedepsirea sau macar scoaterea din scena a vinovatilor. Nu o primeste, lasa cainele de paza al societatii sa urle singur la Luna! Cat de departe ar fi fost Romania daca mass-media, in intregul ei, ar fi raspuns fiecarei aberatii si ilegalitati comise de clasa politica cu aceeasi intransigenta si acelasi curaj cu care o sanctioneaza astazi, meritat, pe Monica Iacob Ridzi!
Mircea Mihăieş: „În loc să avem câteva universităţi capabile să se apropie de performanţele celor din Apus, ne-am trezit cu o sumedenie de castele de nisip”.
Aşadar, putreziciunea a ajuns la creier. Adică acolo unde Ion Iliescu şi clica lui securistocomunistă planificase încă din 1990 să-i lovească pe români. Vă mai aduceţi aminte, sper, de atacurile concertate la adresa intelectualităţii, de apelurile la moderaţie şi răbdare în ce priveşte o salarizare decentă? Şi asta în timp ce banii şi compensaţiile curgeau râuri-râuri în direcţia oricui nu vorbea şi nu se comporta ca un intelectual.
Chiar şi pe vremea continuatorului în spirit al lui Iliescu, Ciorbea, era suficient să fii miner, să provii dintr-o ramură „industrială”, să-ţi ai locul de muncă într- una din ruginăturile socialismului pentru a beneficia de tratamentul de lux cuvenit „clasei muncitoare”. Iliescu ştia la perfecţie ce are de făcut. El n-a intrat într-o bătălie directă cu adversarii ideologici, pentru că ştia că va pierde. În schimb, flancat de imensul aparat al dezinformării, a creat dubluri ale instituţiilor inamice.
Aşa s-a ivit o stranie adunătură de intelectuali coordonaţi de Eugen Simion, cu scopul cât se poate de limpede al anihilării „Grupului pentru Dialog Social”. Şi tot aşa au apărut zeci şi zeci de noi universităţi. Nu în numele modernizării României, ci pentru a semăna violent confuzie.
Rezultatele s-au văzut imediat: n-a rămas târg de provincie unde din colbul străzilor nepietruite şi-al hârtoapelor multiseculare să nu ţâşnească ditamai mândreţea de „universitate de stat”. Dascăli amărâţi care-şi târau sub braţ geanta tocită cu notiţe s-au văzut proiectaţi în paradisul gradelor universitare: lectori, conferenţiari, profesori.
O serie întreagă de „luminători” din Bucureşti navetau frenetic din târg în târg, spre a înteţi noua vâlvătaie academică a patriei. N-am să uit sprinteneala cu care un fost obedient iliescian, Antonie Iorgovan, sărea din avion în avion pentru a menţine trează flacăra învăţământului clocit în laboratoarele de idiotizare ale iliescianismului.
Toată această extravaganţă ideologică avea nevoie de bani. De mulţi bani. Cum veşnic hibrida economie românească mai mult şchioapătă decât aleargă, neobolşevicii au diminuat drastic sumele alocate universităţilor de tradiţie, direcţionându-le înspre cele fondate, conduse şi gata să prospere sub conducerea fidelilor regimului. Aşa că în loc să avem câteva universităţi capabile să se apropie de performanţele celor din Apus, ne-am trezit cu o sumedenie de castele de nisip ce şi-au atârnat la intrare pompoase însemne academice.
Astăzi, prima universitate a ţării, cea din Bucureşti, e în pragul colapsului financiar. Un faliment atent
pregătit încă de acum douăzeci de ani, când a refuzat să îngenuncheze în faţa tăvălugului neocomunist. Răzbunarea lui Iliescu e deplină, spre jubilaţia marilor „focare de cultură şi învăţământ” din te miri ce cătun cu pretenţii de Oxford şi ifose de Princeton şi Cambridge.
Nu scriu pentru prima oară despre acest subiect, dar situaţia e mai dezastruoasă ca oricând. Nu ţin minte ca de la căderea, în 1996, a lui Iliescu universităţile să fi avut de înfruntat drame atât de mari. Nu e vorba doar despre cele financiare. Nu pot să nu observ că ele decurg din laxitatea morală instaurată în ultimii zece ani.
Cam de atunci universităţile au ajuns veritabile dughene de comercializat diplome: la un ghişeu plăteşti taxele de şcolarizare, la celălalt - fără să treci trei ani pe la cursuri - îţi ridici diploma obţinută cu sudoarea buzunarului. Timoraţi de un sistem administrativ tot mai dezastruos, profesorii au devenit de-o indulgenţă părintească. Când o universitate de mare tradiţie face paşi fermi spre faliment, problema nu mai e doar a acelei universităţi, ci a ţării însăşi.
Aşadar, putreziciunea a ajuns la creier. Adică acolo unde Ion Iliescu şi clica lui securistocomunistă planificase încă din 1990 să-i lovească pe români. Vă mai aduceţi aminte, sper, de atacurile concertate la adresa intelectualităţii, de apelurile la moderaţie şi răbdare în ce priveşte o salarizare decentă? Şi asta în timp ce banii şi compensaţiile curgeau râuri-râuri în direcţia oricui nu vorbea şi nu se comporta ca un intelectual.
Chiar şi pe vremea continuatorului în spirit al lui Iliescu, Ciorbea, era suficient să fii miner, să provii dintr-o ramură „industrială”, să-ţi ai locul de muncă într- una din ruginăturile socialismului pentru a beneficia de tratamentul de lux cuvenit „clasei muncitoare”. Iliescu ştia la perfecţie ce are de făcut. El n-a intrat într-o bătălie directă cu adversarii ideologici, pentru că ştia că va pierde. În schimb, flancat de imensul aparat al dezinformării, a creat dubluri ale instituţiilor inamice.
Aşa s-a ivit o stranie adunătură de intelectuali coordonaţi de Eugen Simion, cu scopul cât se poate de limpede al anihilării „Grupului pentru Dialog Social”. Şi tot aşa au apărut zeci şi zeci de noi universităţi. Nu în numele modernizării României, ci pentru a semăna violent confuzie.
Rezultatele s-au văzut imediat: n-a rămas târg de provincie unde din colbul străzilor nepietruite şi-al hârtoapelor multiseculare să nu ţâşnească ditamai mândreţea de „universitate de stat”. Dascăli amărâţi care-şi târau sub braţ geanta tocită cu notiţe s-au văzut proiectaţi în paradisul gradelor universitare: lectori, conferenţiari, profesori.
O serie întreagă de „luminători” din Bucureşti navetau frenetic din târg în târg, spre a înteţi noua vâlvătaie academică a patriei. N-am să uit sprinteneala cu care un fost obedient iliescian, Antonie Iorgovan, sărea din avion în avion pentru a menţine trează flacăra învăţământului clocit în laboratoarele de idiotizare ale iliescianismului.
Toată această extravaganţă ideologică avea nevoie de bani. De mulţi bani. Cum veşnic hibrida economie românească mai mult şchioapătă decât aleargă, neobolşevicii au diminuat drastic sumele alocate universităţilor de tradiţie, direcţionându-le înspre cele fondate, conduse şi gata să prospere sub conducerea fidelilor regimului. Aşa că în loc să avem câteva universităţi capabile să se apropie de performanţele celor din Apus, ne-am trezit cu o sumedenie de castele de nisip ce şi-au atârnat la intrare pompoase însemne academice.
Astăzi, prima universitate a ţării, cea din Bucureşti, e în pragul colapsului financiar. Un faliment atent
pregătit încă de acum douăzeci de ani, când a refuzat să îngenuncheze în faţa tăvălugului neocomunist. Răzbunarea lui Iliescu e deplină, spre jubilaţia marilor „focare de cultură şi învăţământ” din te miri ce cătun cu pretenţii de Oxford şi ifose de Princeton şi Cambridge.
Nu scriu pentru prima oară despre acest subiect, dar situaţia e mai dezastruoasă ca oricând. Nu ţin minte ca de la căderea, în 1996, a lui Iliescu universităţile să fi avut de înfruntat drame atât de mari. Nu e vorba doar despre cele financiare. Nu pot să nu observ că ele decurg din laxitatea morală instaurată în ultimii zece ani.
Cam de atunci universităţile au ajuns veritabile dughene de comercializat diplome: la un ghişeu plăteşti taxele de şcolarizare, la celălalt - fără să treci trei ani pe la cursuri - îţi ridici diploma obţinută cu sudoarea buzunarului. Timoraţi de un sistem administrativ tot mai dezastruos, profesorii au devenit de-o indulgenţă părintească. Când o universitate de mare tradiţie face paşi fermi spre faliment, problema nu mai e doar a acelei universităţi, ci a ţării însăşi.
oria Ghibuţiu: "Un sondaj văratic, glisând viguros pe panta generalizării, ne-a adus la sfârşitul săptămânii trecute o ştire reconfortantă: cei mai răi turişti, adică ireverenţioşii, cei strânşi la pungă şi cei incapabili să comunice într-un grai de circulaţie internaţională altfel decât prin agitarea membrelor superioare, nu suntem noi."
Sunt francezii, arată studiul făcut în 27 de ţări pe baza opiniilor formulate de aproximativ 40.000 de hotelieri.
Vă imaginaţi ce torente - ca să fim în ton cu actualitatea meteorologică - de indignare ar fi generat prezenţa noastră în această ierarhie, a turiştilor de ocară! Cum s-ar fi simţit zgândărit sentimentul de patriotism, care nu ia vacanţă niciodată!
Dar de ce să fim socotiţi printre cei mai răi, la o adică? Afară nu părem nici zgârciţi, nici nepoliticoşi, iar în engleză o rupem binişor. Dacă luăm în considerare criteriile studiului despre care vorbim, aş zice că, recent, i-am întâlnit pe cei mai apreciaţi turişti din lume. S-a întâmplat în Turcia, dar veţi fi de acord că următorul episod se putea desfăşura oriunde.
Într-o staţiune estivală de la Marea Egee, e acostat un catamaran. După cum se laudă gazdele, e adresa celor mai în vogă petreceri de pe toată coasta. Ca să ajungi pe vasul transformat în club trebuie să stai la o coadă cum vezi în filmele americane, să plăteşti douăzeci de euro intrarea, să le placă gealaţilor de la intrare fizionomia ta şi, nu în ultimul rând, să te pregăteşti sufleteşte să revii la ţărm după cinci dimineaţa.
Pe catamaranul respectiv sunt două mese
mai acătării. Aţi intuit corect, în noaptea cu pricina ambele erau ocupate de români (însoţiţi de tinerele lor partenere, toate în rochii scurte şi scumpe
) afişând o bunăstare cam stridentă în raport cu vremurile pe care le trăim. Generozitate? S-a cheltuit în neştire, au curs valuri din cea mai scumpă băutură, iar ghidul local care îi îndrumase acolo trebuie că a încasat cel mai generos comision
al sezonului. Politeţe? N-a avut nimeni nimic de obiectat, în condiţiile fraternizării cu barmanii, cu artiştii fotografi (zece euro pentru două bucăţi la minut) sau chiar cu animatorii transsexuali. Iar când personalul e răsfăţat cu bacşişuri, acestea ţin loc de orice limbă străină.
Sunt francezii, arată studiul făcut în 27 de ţări pe baza opiniilor formulate de aproximativ 40.000 de hotelieri.
Vă imaginaţi ce torente - ca să fim în ton cu actualitatea meteorologică - de indignare ar fi generat prezenţa noastră în această ierarhie, a turiştilor de ocară! Cum s-ar fi simţit zgândărit sentimentul de patriotism, care nu ia vacanţă niciodată!
Dar de ce să fim socotiţi printre cei mai răi, la o adică? Afară nu părem nici zgârciţi, nici nepoliticoşi, iar în engleză o rupem binişor. Dacă luăm în considerare criteriile studiului despre care vorbim, aş zice că, recent, i-am întâlnit pe cei mai apreciaţi turişti din lume. S-a întâmplat în Turcia, dar veţi fi de acord că următorul episod se putea desfăşura oriunde.
Într-o staţiune estivală de la Marea Egee, e acostat un catamaran. După cum se laudă gazdele, e adresa celor mai în vogă petreceri de pe toată coasta. Ca să ajungi pe vasul transformat în club trebuie să stai la o coadă cum vezi în filmele americane, să plăteşti douăzeci de euro intrarea, să le placă gealaţilor de la intrare fizionomia ta şi, nu în ultimul rând, să te pregăteşti sufleteşte să revii la ţărm după cinci dimineaţa.
Pe catamaranul respectiv sunt două mese
mai acătării. Aţi intuit corect, în noaptea cu pricina ambele erau ocupate de români (însoţiţi de tinerele lor partenere, toate în rochii scurte şi scumpe
) afişând o bunăstare cam stridentă în raport cu vremurile pe care le trăim. Generozitate? S-a cheltuit în neştire, au curs valuri din cea mai scumpă băutură, iar ghidul local care îi îndrumase acolo trebuie că a încasat cel mai generos comision
al sezonului. Politeţe? N-a avut nimeni nimic de obiectat, în condiţiile fraternizării cu barmanii, cu artiştii fotografi (zece euro pentru două bucăţi la minut) sau chiar cu animatorii transsexuali. Iar când personalul e răsfăţat cu bacşişuri, acestea ţin loc de orice limbă străină.
Deoarece un asemenea tip de decizie este irevocabil si imposibil de contestat, consecinta directa a declararii OUG-ului respectiv (publicat in Monitorul Oficial nr. 84 din 11.02.2009) ca fiind neconstitutional este ca intreaga functionare legala a actualei formule administrative a Guvernului Romaniei este ea insasi neconstitutionala. Prin urmare, toate deciziile luate din momentul aplicarii ordonantei respective si a organismelor sau agentiilor create sau reformate in actuala structura pot fi contestate in orice instanta nationala sau internationala. Este vorba despre elemente esentiale ale guvernarii: stabilirea schemei organizatorice a cabinetelor demnitarilor, componenta si atributiile Departamentului pentru Afaceri Europene precum si ridicarea sefului acestuia la rang de ministru, regulamentul de functionare al Cancelariei Primului-Ministru si, din nou, ridicarea sefului acestui organism la rang de ministru, atributiile de coordonare ale viceprim-ministrului, desfiintarea Departamentului de Control al Guvernului si infiintarea Corpului de Control al Primului Ministru, trecerea Departamentului pentru Lupta Antifrauda din structura Cancelariei Primului-Ministru in cadrul aparatului de lucru al Guvernului...
In aceste zile, urmeaza sa se ia in discutie de catre Consiliul Superior al Magistraturii cazul procurorului Angela Ciurea, pe motiv ca s-a intalnit la Nisa cu bulgarul Stamen Stantchev, judecat pentru spionaj. Daca pana acum procuroarea s-a aflat si este in postura de acuzata, de saptamana trecuta ea a devenit si acuzatoare la adresa fostilor sai sefi din cadrul Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT). Aceasta trasatura specifica procurorului se spune ca a ignorat-o in cazul spionului bulgar. Printr-o scrisoare aparuta in “Q Magazine”, Angela Ciurea cere protectie mai multor institutii si dezvaluie sicanele si abuzurile la care a fost supusa: superiorii au intervenit in activitatea ei, impunandu-i pe cine sa cerceteze sau nu in dosare sensibile; a cercetat figuri marcante ale vietii politice sau economice romanesti in dosare privind siguranta nationala a Romaniei; sefii i-au cerut insistent sa nu ancheteze anumite persoane in dosare privind traficul de armament din Romania (cauza separata din dosarul fugii lui Omar Hayssam), ALRO Slatina, NuclearElectrica (si acestea disjunse din anchetele de spionaj referitoare la privatizarile strategice; la scurt timp dupa ce a fost numita procuror adjunct al DIICOT, sefii i-au cerut sa se retraga din aceste dosare).
Doua intrebari se impun inca de la inceput. De ce a ajuns Angela Ciurea sa faca aceste dezvaluiri abia acum, cand CSM trebuie sa decida asupra viitorului ei in magistratura? Ea a lucrat in Parchetul General din 2006 pana in 2009. In scrisoarea deschisa, Angela Ciurea spune ca, inca de la inceputul activitatii sale ca adjunct la DIICOT, a avut probleme cu superiorii care ii dadeau ordine, impotriva convingerilor ei, in dosare cu nume grele. Daca ar fi facut imediat o conferinta de presa si ar fi denuntat pe sefii sai, lumea ar fi privit-o ca pe o eroina, prima femeie procuror care a ajuns sa se lupte cu mafia din propriul sistem. Asa insa, pare ca lanseaza aceste atacuri incercand o palida aparare.
A doua intrebare este de ce sa ceara protectie si cui? Cand ceri protectie, inseamna ca vrei sa te aperi de atacurile lansate de cineva impotriva persoanei tale. Asta inseamna ca, desi a fost destituita si data pe mana CSM, cineva doreste sa-i faca rau in continuare. Asa se explica, probabil, aceasta scrisoare lansata chiar in ultimul ceas. Daca a fost amenintata in vreun fel, Angela Ciurea ar trebui sa iasa in public si sa spuna cine este persoana sau institutia care vrea sa o intimideze?
Amenintari
La cel de-al treilea summit mondial al procurorilor generali si procurorilor-sefi, tinut la Bucuresti in luna martie, primul-ministru Emil Boc i-a sfatuit pe magistrati sa nu raspunda unor apeluri politice si le-a spus ca stie ce fel de presiuni sunt exercitate in sistemul judiciar: politice, mediatice, populare, tentatia coruptiei, chiar si amenintari fizice. Dupa ce s-a incheiat reuniunea, cu toate ca i s-a cerut premierului sa vina cu exemple concrete, acesta nu a facut-o. Pentru Angela Ciurea ar fi fost un bun prilej sa scape de acea corvoada, dar sa se si afirme. Daca nici acum nu va iesi cu declaratii concrete, inseamna ca toate aceste demersuri tardive ale ei au legatura doar cu sedinta procurorilor de la CSM, care va decide daca o mai pastreaza sau nu in magistratura.
Nisa
Procurorului i se imputa ca, potrivit unor probe aduse de serviciile secrete romanesti, pe 5 decembrie 2008 a calatorit pe banii bulgarului (avion si cazare) la Nisa, unde s-a intalnit cu el si a purtat o discutie. Deplasarea a facut-o fara sa-si anunte superiorii. Totodata, in sesizarea prin care Laura Codruta Kövesi cere cercetarea disciplinara se mai spune ca, in sedinta din 14 martie 2008, prin care Stamen Stantchev a fost pus in libertate, Angela Ciurea nu a declarat recurs, desi primise ordin de la sefi. Parea ca l-a ajutat sa fie liber in luna martie, iar cateva luni mai tarziu, de Mos Nicolae, s-a dus sa-si ia tainul.
In aparare, procurorul anchetat spune ca si-a platit excursia de la a la z (inclusiv apa minerala de la bar). Inainte de a pleca in calatorie, Angela Ciurea l-a sunat pe mobil pe Stamen Stantchev, spunandu-i ca are nevoie de el pentru niste clarificari. Orasul ales de bulgar a fost Nisa.
Nume grele
In calatorie, ea a fost insotita de avocatul bulgarului, in prezenta caruia s-a purtat discutia. Astfel, procurorul a venit de acasa cu un set de intrebari (circa zece) care vizau cateva cauze. S-au rostit nume ca Adriean Videanu, Radu Berceanu si, tangential, Traian Basescu. La un moment dat, bulgarul a povestit o faza de pe vremea cand Primaria Capitalei facuse o licitatie de achizitionare a tramvaielor. Stantchev venise chiar atunci in tara (noiembrie 2006) pentru a depune plangere impotriva lui Adriean Videanu, primarul general al Capitalei pe atunci. Bulgarul era reprezentantul “Skoda” in Romania, iar firma sa fusese scoasa de la acea privatizare a tramvaielor. Nu a mai apucat sa depuna plangere, fiindca a doua zi a fost arestat in dosarul de spionaj. Angela Ciurea l-a intrebat daca are dovezi si i-a dat adresa de mail bulgarului, acesta urmand sa ii povesteasca in scris cu lux de amanunte si sa aduca si dovezi. Nici ea nu a mai avut ce sa faca cu aceste informatii, pentru ca, la doua zile, a fost destituita. Procurorul l-a mai intrebat de ALRO si NuclearElectrica si daca stie de niste conturi din strainatate alimentate cu bani scosi din Romania. S-a mai interesat de un trafic de arme si de fostul sef de la OMV. Intalnirea a durat aproape trei ore, procurorul lipsind din tara practic de vineri (ora 23.00) pana sambata noaptea (ora 4.30), adica intre 5 si 7 decembrie 2008. Pentru aceasta vizita-fulger este acum cercetata, fiindca a plecat din tara fara sa anunte conducerea DIICOT. Ramane de vazut daca procurorul va fi gasit vinovat pentru ca s-a intalnit in particular cu inculpatul sau. Dar, mai mult ca sigur, nu vom afla niciodata ce informatii a primit de la spionul bulgar si daca cineva este interesat sa le valorifice.
Doua intrebari se impun inca de la inceput. De ce a ajuns Angela Ciurea sa faca aceste dezvaluiri abia acum, cand CSM trebuie sa decida asupra viitorului ei in magistratura? Ea a lucrat in Parchetul General din 2006 pana in 2009. In scrisoarea deschisa, Angela Ciurea spune ca, inca de la inceputul activitatii sale ca adjunct la DIICOT, a avut probleme cu superiorii care ii dadeau ordine, impotriva convingerilor ei, in dosare cu nume grele. Daca ar fi facut imediat o conferinta de presa si ar fi denuntat pe sefii sai, lumea ar fi privit-o ca pe o eroina, prima femeie procuror care a ajuns sa se lupte cu mafia din propriul sistem. Asa insa, pare ca lanseaza aceste atacuri incercand o palida aparare.
A doua intrebare este de ce sa ceara protectie si cui? Cand ceri protectie, inseamna ca vrei sa te aperi de atacurile lansate de cineva impotriva persoanei tale. Asta inseamna ca, desi a fost destituita si data pe mana CSM, cineva doreste sa-i faca rau in continuare. Asa se explica, probabil, aceasta scrisoare lansata chiar in ultimul ceas. Daca a fost amenintata in vreun fel, Angela Ciurea ar trebui sa iasa in public si sa spuna cine este persoana sau institutia care vrea sa o intimideze?
Amenintari
La cel de-al treilea summit mondial al procurorilor generali si procurorilor-sefi, tinut la Bucuresti in luna martie, primul-ministru Emil Boc i-a sfatuit pe magistrati sa nu raspunda unor apeluri politice si le-a spus ca stie ce fel de presiuni sunt exercitate in sistemul judiciar: politice, mediatice, populare, tentatia coruptiei, chiar si amenintari fizice. Dupa ce s-a incheiat reuniunea, cu toate ca i s-a cerut premierului sa vina cu exemple concrete, acesta nu a facut-o. Pentru Angela Ciurea ar fi fost un bun prilej sa scape de acea corvoada, dar sa se si afirme. Daca nici acum nu va iesi cu declaratii concrete, inseamna ca toate aceste demersuri tardive ale ei au legatura doar cu sedinta procurorilor de la CSM, care va decide daca o mai pastreaza sau nu in magistratura.
Nisa
Procurorului i se imputa ca, potrivit unor probe aduse de serviciile secrete romanesti, pe 5 decembrie 2008 a calatorit pe banii bulgarului (avion si cazare) la Nisa, unde s-a intalnit cu el si a purtat o discutie. Deplasarea a facut-o fara sa-si anunte superiorii. Totodata, in sesizarea prin care Laura Codruta Kövesi cere cercetarea disciplinara se mai spune ca, in sedinta din 14 martie 2008, prin care Stamen Stantchev a fost pus in libertate, Angela Ciurea nu a declarat recurs, desi primise ordin de la sefi. Parea ca l-a ajutat sa fie liber in luna martie, iar cateva luni mai tarziu, de Mos Nicolae, s-a dus sa-si ia tainul.
In aparare, procurorul anchetat spune ca si-a platit excursia de la a la z (inclusiv apa minerala de la bar). Inainte de a pleca in calatorie, Angela Ciurea l-a sunat pe mobil pe Stamen Stantchev, spunandu-i ca are nevoie de el pentru niste clarificari. Orasul ales de bulgar a fost Nisa.
Nume grele
In calatorie, ea a fost insotita de avocatul bulgarului, in prezenta caruia s-a purtat discutia. Astfel, procurorul a venit de acasa cu un set de intrebari (circa zece) care vizau cateva cauze. S-au rostit nume ca Adriean Videanu, Radu Berceanu si, tangential, Traian Basescu. La un moment dat, bulgarul a povestit o faza de pe vremea cand Primaria Capitalei facuse o licitatie de achizitionare a tramvaielor. Stantchev venise chiar atunci in tara (noiembrie 2006) pentru a depune plangere impotriva lui Adriean Videanu, primarul general al Capitalei pe atunci. Bulgarul era reprezentantul “Skoda” in Romania, iar firma sa fusese scoasa de la acea privatizare a tramvaielor. Nu a mai apucat sa depuna plangere, fiindca a doua zi a fost arestat in dosarul de spionaj. Angela Ciurea l-a intrebat daca are dovezi si i-a dat adresa de mail bulgarului, acesta urmand sa ii povesteasca in scris cu lux de amanunte si sa aduca si dovezi. Nici ea nu a mai avut ce sa faca cu aceste informatii, pentru ca, la doua zile, a fost destituita. Procurorul l-a mai intrebat de ALRO si NuclearElectrica si daca stie de niste conturi din strainatate alimentate cu bani scosi din Romania. S-a mai interesat de un trafic de arme si de fostul sef de la OMV. Intalnirea a durat aproape trei ore, procurorul lipsind din tara practic de vineri (ora 23.00) pana sambata noaptea (ora 4.30), adica intre 5 si 7 decembrie 2008. Pentru aceasta vizita-fulger este acum cercetata, fiindca a plecat din tara fara sa anunte conducerea DIICOT. Ramane de vazut daca procurorul va fi gasit vinovat pentru ca s-a intalnit in particular cu inculpatul sau. Dar, mai mult ca sigur, nu vom afla niciodata ce informatii a primit de la spionul bulgar si daca cineva este interesat sa le valorifice.
In aceste zile, urmeaza sa se ia in discutie de catre Consiliul Superior al Magistraturii cazul procurorului Angela Ciurea, pe motiv ca s-a intalnit la Nisa cu bulgarul Stamen Stantchev, judecat pentru spionaj. Daca pana acum procuroarea s-a aflat si este in postura de acuzata, de saptamana trecuta ea a devenit si acuzatoare la adresa fostilor sai sefi din cadrul Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT). Aceasta trasatura specifica procurorului se spune ca a ignorat-o in cazul spionului bulgar. Printr-o scrisoare aparuta in “Q Magazine”, Angela Ciurea cere protectie mai multor institutii si dezvaluie sicanele si abuzurile la care a fost supusa: superiorii au intervenit in activitatea
ei, impunandu-i pe cine sa cerceteze sau nu in dosare sensibile; a cercetat figuri marcante ale vietii politice sau economice romanesti in dosare privind siguranta nationala a Romaniei; sefii i-au cerut insistent sa nu ancheteze anumite persoane in dosare privind traficul de armament din Romania (cauza separata din dosarul fugii lui Omar Hayssam), ALRO Slatina, NuclearElectrica (si acestea disjunse din anchetele de spionaj referitoare la privatizarile strategice; la scurt timp dupa ce a fost numita procuror adjunct al DIICOT, sefii i-au cerut sa se retraga din aceste dosare).
Doua intrebari se impun inca de la inceput. De ce a ajuns Angela Ciurea sa faca aceste dezvaluiri abia acum, cand CSM trebuie sa decida asupra viitorului ei in magistratura? Ea a lucrat in Parchetul
General din 2006 pana in 2009. In scrisoarea deschisa, Angela Ciurea spune ca, inca de la inceputul activitatii sale ca adjunct la DIICOT, a avut probleme cu superiorii care ii dadeau ordine, impotriva convingerilor ei, in dosare cu nume grele. Daca ar fi facut imediat o conferinta de presa si ar fi denuntat pe sefii sai, lumea ar fi privit-o ca pe o eroina, prima femeie procuror care a ajuns sa se lupte cu mafia din propriul sistem. Asa insa, pare ca lanseaza aceste atacuri incercand o palida aparare.
A doua intrebare este de ce sa ceara protectie si cui? Cand ceri protectie, inseamna ca vrei sa te aperi de atacurile lansate de cineva impotriva persoanei tale. Asta inseamna ca, desi a fost destituita si data pe mana CSM, cineva doreste sa-i faca rau in continuare. Asa se explica, probabil, aceasta scrisoare lansata chiar in ultimul ceas. Daca a fost amenintata in vreun fel, Angela Ciurea ar trebui sa iasa in public si sa spuna cine este persoana sau institutia care vrea sa o intimideze?
Amenintari
La cel de-al treilea summit mondial al procurorilor generali si procurorilor-sefi, tinut la Bucuresti
in luna martie, primul-ministru Emil Boc i-a sfatuit pe magistrati sa nu raspunda unor apeluri politice si le-a spus ca stie ce fel de presiuni sunt exercitate in sistemul judiciar: politice, mediatice, populare, tentatia coruptiei, chiar si amenintari fizice. Dupa ce s-a incheiat reuniunea, cu toate ca i s-a cerut premierului sa vina cu exemple concrete, acesta nu a facut-o. Pentru Angela Ciurea ar fi fost un bun prilej sa scape de acea corvoada, dar sa se si afirme. Daca nici acum nu va iesi cu declaratii concrete, inseamna ca toate aceste demersuri tardive ale ei au legatura doar cu sedinta procurorilor de la CSM, care va decide daca o mai pastreaza sau nu in magistratura.
Nisa
Procurorului i se imputa ca, potrivit unor probe aduse de serviciile secrete romanesti, pe 5 decembrie 2008 a calatorit pe banii bulgarului (avion si cazare) la Nisa, unde s-a intalnit cu el si a purtat o discutie. Deplasarea a facut-o fara sa-si anunte superiorii. Totodata, in sesizarea prin care Laura Codruta Kövesi cere cercetarea disciplinara se mai spune ca, in sedinta din 14 martie 2008, prin care Stamen Stantchev a fost pus in libertate, Angela Ciurea nu a declarat recurs, desi primise ordin de la sefi. Parea ca l-a ajutat sa fie liber in luna martie, iar cateva luni mai tarziu, de Mos Nicolae, s-a dus sa-si ia tainul.
In aparare, procurorul anchetat spune ca si-a platit excursia de la a la z (inclusiv apa minerala de la bar). Inainte de a pleca in calatorie, Angela Ciurea l-a sunat pe mobil pe Stamen Stantchev, spunandu-i ca are nevoie de el pentru niste clarificari. Orasul ales de bulgar a fost Nisa.
Nume grele
In calatorie, ea a fost insotita de avocatul bulgarului, in prezenta caruia s-a purtat discutia. Astfel, procurorul a venit de acasa cu un set de intrebari (circa zece) care vizau cateva cauze. S-au rostit nume ca Adriean Videanu, Radu Berceanu si, tangential, Traian Basescu. La un moment dat, bulgarul a povestit o faza de pe vremea cand Primaria Capitalei facuse o licitatie de achizitionare a tramvaielor. Stantchev venise chiar atunci in tara (noiembrie 2006) pentru a depune plangere impotriva lui Adriean Videanu, primarul general al Capitalei pe atunci. Bulgarul era reprezentantul “Skoda” in Romania, iar firma
sa fusese scoasa de la acea privatizare a tramvaielor. Nu a mai apucat sa depuna plangere, fiindca a doua zi a fost arestat in dosarul de spionaj. Angela Ciurea l-a intrebat daca are dovezi si i-a dat adresa de mail bulgarului, acesta urmand sa ii povesteasca in scris cu lux de amanunte si sa aduca si dovezi. Nici ea nu a mai avut ce sa faca cu aceste informatii, pentru ca, la doua zile, a fost destituita. Procurorul l-a mai intrebat de ALRO si NuclearElectrica si daca stie de niste conturi din strainatate alimentate cu bani scosi din Romania. S-a mai interesat de un trafic de arme si de fostul sef de la OMV. Intalnirea a durat aproape trei ore, procurorul lipsind din tara practic de vineri (ora 23.00) pana sambata noaptea (ora 4.30), adica intre 5 si 7 decembrie 2008. Pentru aceasta vizita-fulger este acum cercetata, fiindca a plecat din tara fara sa anunte conducerea DIICOT. Ramane de vazut daca procurorul va fi gasit vinovat pentru ca s-a intalnit in particular cu inculpatul sau. Dar, mai mult ca sigur, nu vom afla niciodata ce informatii a primit de la spionul bulgar si daca cineva este interesat sa le valorifice.
ei, impunandu-i pe cine sa cerceteze sau nu in dosare sensibile; a cercetat figuri marcante ale vietii politice sau economice romanesti in dosare privind siguranta nationala a Romaniei; sefii i-au cerut insistent sa nu ancheteze anumite persoane in dosare privind traficul de armament din Romania (cauza separata din dosarul fugii lui Omar Hayssam), ALRO Slatina, NuclearElectrica (si acestea disjunse din anchetele de spionaj referitoare la privatizarile strategice; la scurt timp dupa ce a fost numita procuror adjunct al DIICOT, sefii i-au cerut sa se retraga din aceste dosare).
Doua intrebari se impun inca de la inceput. De ce a ajuns Angela Ciurea sa faca aceste dezvaluiri abia acum, cand CSM trebuie sa decida asupra viitorului ei in magistratura? Ea a lucrat in Parchetul
General din 2006 pana in 2009. In scrisoarea deschisa, Angela Ciurea spune ca, inca de la inceputul activitatii sale ca adjunct la DIICOT, a avut probleme cu superiorii care ii dadeau ordine, impotriva convingerilor ei, in dosare cu nume grele. Daca ar fi facut imediat o conferinta de presa si ar fi denuntat pe sefii sai, lumea ar fi privit-o ca pe o eroina, prima femeie procuror care a ajuns sa se lupte cu mafia din propriul sistem. Asa insa, pare ca lanseaza aceste atacuri incercand o palida aparare.
A doua intrebare este de ce sa ceara protectie si cui? Cand ceri protectie, inseamna ca vrei sa te aperi de atacurile lansate de cineva impotriva persoanei tale. Asta inseamna ca, desi a fost destituita si data pe mana CSM, cineva doreste sa-i faca rau in continuare. Asa se explica, probabil, aceasta scrisoare lansata chiar in ultimul ceas. Daca a fost amenintata in vreun fel, Angela Ciurea ar trebui sa iasa in public si sa spuna cine este persoana sau institutia care vrea sa o intimideze?
Amenintari
La cel de-al treilea summit mondial al procurorilor generali si procurorilor-sefi, tinut la Bucuresti
in luna martie, primul-ministru Emil Boc i-a sfatuit pe magistrati sa nu raspunda unor apeluri politice si le-a spus ca stie ce fel de presiuni sunt exercitate in sistemul judiciar: politice, mediatice, populare, tentatia coruptiei, chiar si amenintari fizice. Dupa ce s-a incheiat reuniunea, cu toate ca i s-a cerut premierului sa vina cu exemple concrete, acesta nu a facut-o. Pentru Angela Ciurea ar fi fost un bun prilej sa scape de acea corvoada, dar sa se si afirme. Daca nici acum nu va iesi cu declaratii concrete, inseamna ca toate aceste demersuri tardive ale ei au legatura doar cu sedinta procurorilor de la CSM, care va decide daca o mai pastreaza sau nu in magistratura.
Nisa
Procurorului i se imputa ca, potrivit unor probe aduse de serviciile secrete romanesti, pe 5 decembrie 2008 a calatorit pe banii bulgarului (avion si cazare) la Nisa, unde s-a intalnit cu el si a purtat o discutie. Deplasarea a facut-o fara sa-si anunte superiorii. Totodata, in sesizarea prin care Laura Codruta Kövesi cere cercetarea disciplinara se mai spune ca, in sedinta din 14 martie 2008, prin care Stamen Stantchev a fost pus in libertate, Angela Ciurea nu a declarat recurs, desi primise ordin de la sefi. Parea ca l-a ajutat sa fie liber in luna martie, iar cateva luni mai tarziu, de Mos Nicolae, s-a dus sa-si ia tainul.
In aparare, procurorul anchetat spune ca si-a platit excursia de la a la z (inclusiv apa minerala de la bar). Inainte de a pleca in calatorie, Angela Ciurea l-a sunat pe mobil pe Stamen Stantchev, spunandu-i ca are nevoie de el pentru niste clarificari. Orasul ales de bulgar a fost Nisa.
Nume grele
In calatorie, ea a fost insotita de avocatul bulgarului, in prezenta caruia s-a purtat discutia. Astfel, procurorul a venit de acasa cu un set de intrebari (circa zece) care vizau cateva cauze. S-au rostit nume ca Adriean Videanu, Radu Berceanu si, tangential, Traian Basescu. La un moment dat, bulgarul a povestit o faza de pe vremea cand Primaria Capitalei facuse o licitatie de achizitionare a tramvaielor. Stantchev venise chiar atunci in tara (noiembrie 2006) pentru a depune plangere impotriva lui Adriean Videanu, primarul general al Capitalei pe atunci. Bulgarul era reprezentantul “Skoda” in Romania, iar firma
sa fusese scoasa de la acea privatizare a tramvaielor. Nu a mai apucat sa depuna plangere, fiindca a doua zi a fost arestat in dosarul de spionaj. Angela Ciurea l-a intrebat daca are dovezi si i-a dat adresa de mail bulgarului, acesta urmand sa ii povesteasca in scris cu lux de amanunte si sa aduca si dovezi. Nici ea nu a mai avut ce sa faca cu aceste informatii, pentru ca, la doua zile, a fost destituita. Procurorul l-a mai intrebat de ALRO si NuclearElectrica si daca stie de niste conturi din strainatate alimentate cu bani scosi din Romania. S-a mai interesat de un trafic de arme si de fostul sef de la OMV. Intalnirea a durat aproape trei ore, procurorul lipsind din tara practic de vineri (ora 23.00) pana sambata noaptea (ora 4.30), adica intre 5 si 7 decembrie 2008. Pentru aceasta vizita-fulger este acum cercetata, fiindca a plecat din tara fara sa anunte conducerea DIICOT. Ramane de vazut daca procurorul va fi gasit vinovat pentru ca s-a intalnit in particular cu inculpatul sau. Dar, mai mult ca sigur, nu vom afla niciodata ce informatii a primit de la spionul bulgar si daca cineva este interesat sa le valorifice.
Aflat in vizita pe Valea Muresului, participand la o sarbatoare a locului, la Rastolita, in judetul Mures, presedintele Romaniei a spus, printre altele:
"... Sunteti oameni care cred in Dumnezeu, cred in cultura si traditia poporului roman si, mai ales, o pastreaza si astazi, in timpuri in care foarte multi arata dispret fata de tot ce e romanesc si se tot uita catre vest, catre nord, catre sud, catre est, numai la tara lor nu se uita". Dojana prezidentiala fata de compatriotii cu reflexe cosmopolite este insa, la drept vorbind, numai pe jumatate intemeiata. Impasurile economiei noastre, dificultatile integrarii intr-o viata
sociala in care legalitatea si competitia onesta isi fac cu greu loc printre promovarile pe criterii de clan sau de complicitate mafiota si in care, ca sa castigi un salariu, adeseori trebuie mai intai sa dai echivalentul a zece stipendii lunare "nasului" caruia ii castigi astfel bunavointa sunt motive
suficient de intemeiate pentru ca oamenii, tineri sau maturi, sa priveasca plini de speranta alte orizonturi.
Ei nazuiesc ba la un sistem legal stabil si efectiv, fie la castiguri mai substantiale si sanse mai mari la o viata demna, cautandu-le infrigurati in toate punctele cardinale, indiferent unde le-ar afla. Nimic nefiresc, de neinteles, asadar, in aceasta dovada ca instinctul vietii este mai puternic
decat resemnarea si, fie vorba intre noi, fara acesti oameni ai initiativei nestanjenite si ai instinctului libertatii economia romaneasca si bunastarea celor ramasi ar fi si mai grav afectate decat sunt in momentul de fata.
A interpreta ca dispret fata de valorile romanesti asemenea atitudini inseamna sa nu intelegi fenomenul. In general, oamenii nu dispretuiesc valorile de la sine, lor le poate lipsi priceperea de a le intelege si asuma (dar atunci vina cade pe educatia de acasa si din scoala). Insa, pentru ca vine o vreme cand formula miraculoasa "valori romanesti" trebuie dezghiocata, nemaifiind instantaneu clar despre ce este vorba atunci cand e invocata, trebuie spus ca indaratul ei se ascund multe si felurite lucruri. Intra aici figuri si evenimente istorice, Rovine si Mircea cel Batran, Vaslui si stefan cel Mare, Calugareni si Mihai Viteazul, dar si ornamentele oualor impistrite si ale costumelor populare, hora si balada.
Ar mai fi apoi si valori civice si etice, precum simtul dreptatii al lui Vlad Tepes, luat ca reper, sau dorinta de libertate sociala a lui Horia, precum si revolta impotriva asupririi straine a lui Radu de la Afumati. Sau stralucirea performantei artistice (George Enescu) si sportive (Nadia). Apartenenta la crestinism, ortodox pentru unii, de alte confesiuni pentru altii. Ei bine, cum Romania basesciana trece printr-o cotitura istorica, integrandu-se pentru prima
oara in destinul ei in intr-o federatie continentala (UE) si aliante transcontinentale (NATO), presedintele ar trebui sa priceapa cel dintai ca noul context presupune ajustari de doctrina si redefiniri.
Asa cum Mihai Viteazul nu era mai putin roman pentru ca lupta in fruntea mercenarilor Habsburgilor pentru Transilvania, nici generatia actuala nu isi pierde identitatea fiindca nu mai adera, precum omul din trecut, la ritualul jocului
popular duminical din fata bisericii satului sau pentru ca prefera sa asculte si alta muzica decat cea populara. Nu mai suntem o lume de sate, iar asezarile rurale au devenit mai curand refugiul somerilor de la oras si resedintele estivale ale imbogatitilor. si nu mai traim vremurile de dictatura bruna cand Nae Ionescu ori Nichifor Crainic puneau semnul egal intre a fi roman si a fi ortodox.
"... Sunteti oameni care cred in Dumnezeu, cred in cultura si traditia poporului roman si, mai ales, o pastreaza si astazi, in timpuri in care foarte multi arata dispret fata de tot ce e romanesc si se tot uita catre vest, catre nord, catre sud, catre est, numai la tara lor nu se uita". Dojana prezidentiala fata de compatriotii cu reflexe cosmopolite este insa, la drept vorbind, numai pe jumatate intemeiata. Impasurile economiei noastre, dificultatile integrarii intr-o viata
sociala in care legalitatea si competitia onesta isi fac cu greu loc printre promovarile pe criterii de clan sau de complicitate mafiota si in care, ca sa castigi un salariu, adeseori trebuie mai intai sa dai echivalentul a zece stipendii lunare "nasului" caruia ii castigi astfel bunavointa sunt motive
suficient de intemeiate pentru ca oamenii, tineri sau maturi, sa priveasca plini de speranta alte orizonturi.
Ei nazuiesc ba la un sistem legal stabil si efectiv, fie la castiguri mai substantiale si sanse mai mari la o viata demna, cautandu-le infrigurati in toate punctele cardinale, indiferent unde le-ar afla. Nimic nefiresc, de neinteles, asadar, in aceasta dovada ca instinctul vietii este mai puternic
decat resemnarea si, fie vorba intre noi, fara acesti oameni ai initiativei nestanjenite si ai instinctului libertatii economia romaneasca si bunastarea celor ramasi ar fi si mai grav afectate decat sunt in momentul de fata.
A interpreta ca dispret fata de valorile romanesti asemenea atitudini inseamna sa nu intelegi fenomenul. In general, oamenii nu dispretuiesc valorile de la sine, lor le poate lipsi priceperea de a le intelege si asuma (dar atunci vina cade pe educatia de acasa si din scoala). Insa, pentru ca vine o vreme cand formula miraculoasa "valori romanesti" trebuie dezghiocata, nemaifiind instantaneu clar despre ce este vorba atunci cand e invocata, trebuie spus ca indaratul ei se ascund multe si felurite lucruri. Intra aici figuri si evenimente istorice, Rovine si Mircea cel Batran, Vaslui si stefan cel Mare, Calugareni si Mihai Viteazul, dar si ornamentele oualor impistrite si ale costumelor populare, hora si balada.
Ar mai fi apoi si valori civice si etice, precum simtul dreptatii al lui Vlad Tepes, luat ca reper, sau dorinta de libertate sociala a lui Horia, precum si revolta impotriva asupririi straine a lui Radu de la Afumati. Sau stralucirea performantei artistice (George Enescu) si sportive (Nadia). Apartenenta la crestinism, ortodox pentru unii, de alte confesiuni pentru altii. Ei bine, cum Romania basesciana trece printr-o cotitura istorica, integrandu-se pentru prima
oara in destinul ei in intr-o federatie continentala (UE) si aliante transcontinentale (NATO), presedintele ar trebui sa priceapa cel dintai ca noul context presupune ajustari de doctrina si redefiniri.
Asa cum Mihai Viteazul nu era mai putin roman pentru ca lupta in fruntea mercenarilor Habsburgilor pentru Transilvania, nici generatia actuala nu isi pierde identitatea fiindca nu mai adera, precum omul din trecut, la ritualul jocului
popular duminical din fata bisericii satului sau pentru ca prefera sa asculte si alta muzica decat cea populara. Nu mai suntem o lume de sate, iar asezarile rurale au devenit mai curand refugiul somerilor de la oras si resedintele estivale ale imbogatitilor. si nu mai traim vremurile de dictatura bruna cand Nae Ionescu ori Nichifor Crainic puneau semnul egal intre a fi roman si a fi ortodox.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
